Puterea (Secretul)

40.00 lei

Autor Rhonda Byrne
An Aparitie 2011
Editura Adevar Divin
Coperta Hardcover
Numar pagini 272
ISBN 978-606-8080-56-7
Dimensiuni 14,5 x 18,5 cm

Out of stock

Description

Această carte îţi prezintă cea mai mare putere din Univers – Puterea de a obţine tot ceea ce îţi doreşti.

Fără Putere, tu nu te-ai fi născut. Fără Putere, pe această planetă nu ar fi existat niciun om. Toate descoperirile, toate invenţiile şi întreaga creaţie a oamenilor au avut la origine Puterea. Sănătatea perfectă, relaţiile incredibil de armonioase, cariera pe care ai visat-o, viaţa trăită în fericire, banii de care ai nevoie pentru a deveni, pentru a face şi pentru a avea tot ceea ce îţi doreşti – toate aceste lucruri au la bază Puterea.

Viaţa la care visezi a fost întotdeauna mai aproape de tine decât ţi-ai imaginat, căci Puterea – de a avea tot ce e mai bun în viaţă – se află în interiorul tău.

Pentru a crea ceva, pentru a schimba ceva, tot ce îţi trebuie este un singur lucru . . . PUTEREA. În cartea de faţă doresc să îţi arăt calea către o viaţă extraordinară. Sunt atâtea pe care trebuie să le ştii despre viaţă, şi toate sunt de bine. De fapt, sunt mai mult decât de bine. Sunt fenomenale!

Viaţa este mult mai uşoară decât îţi imaginezi, iar dacă vei înţelege cum funcţionează ea şi vei fi conştient de Puterea din interiorul tău, vei experimenta magia vieţii trăite la apogeu – şi astfel, viaţa ta va deveni uimitoare!

Iar acum, să dăm frâu liber magiei din viaţa ta.

Share Button

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Puterea (Secretul)”

three × 4 =